Sunt paralele si oarecum incompatibile dar pentru mine formeaza un tot unitar.
Una este lumea in care strabat orasul la picior, de la un capat la celalat, in mai putin de 30 de minute.
Aici diminetile sunt linistite si calde iar somnul nu-mi este “zgariat” de soneria ceasului.
Aici e tata care pleaca spre locul de intalnire aproape in acelasi timp in care eu plec din Bucuresti. Eu fac 2 ore jumate pana acolo. El 20 de minute.
Aici e mama care ma asteapta cu munti de mancare; ma soarbe din priviri si nu se mai satura de mine.
Tot aici e si bunica. E ipohondra. De fiecare data cand o vad are o alta boala.
E-o banca aici sub un liliac inflorit unde de fiecare data uit de mine citind; aici e Miki, motanul mare si lenes care atunci cand nu pica din copaci in timpul somnului se inscrie la alergat-viteza cu cei trei catei.
Cealalata este lumea termenelor limita, e lumea “marilor grei”.
Aici esti norocos daca pana la locul de munca faci mai putin de-0 0ra.
Aici se-alearga, se tipa, se-nghesuie iar stresul este ingredientul fiecarei zile.
Dar tot aici e ceva doar pentru mine: e-un zambet care ma fascineza.