De teama eventualelor repercusiuni, romanilor (inca) le e teama sa vorbeasca
In ultimul timp m-am izbit de mai multe situatii de acest gen dar cel mai mult m-a enervat una.
Acum cateva zile am dat la Registrul Comertului peste o referenta care, ori din dorinta de a-si conserva energia pentru toata ziua, ori din plictis, se misca in reluare. Lua fiecare dosar, se uita agale la el, se mai uita peste ghiseu, se ridica alene sa ia nota de calcul. Bine, astea sunt lucruri firesti pe care ar trebui sa le faca dar categoric pe alt ritm.
Dar asta nu-i tot. Dupa fiecare persoana disparea cateva minute. Ce facea, ea stie. Intre timp, mai lucra si paralel atat la dosarele de la cei care asteptau la ghiseu (era o coada de vreo 20 de oameni deja) cat si la altele pe care le avea ea sub tejghea.
De cealalta parte a ghiseului, unde asteptam noi, ceilalti, a inceput sa se auda un murmur dezaprobator din ce in ce mai tare. Cativa au avut ideea sa-i chemam superiorul pentru a lamuri situatia dar majoritatea au considerat ca e mai bine “sa nu facem scandal prea tare pentru ca apoi, dupa ce va pleca seful, ea isi va varsa nervii pe noi si se va misca si mai incet. E mai bine sa fim supusi si sa ne purtam cu ea incat sa nu se sparga”.
A venit seful. A pus-o un pic la punct. Iar ea si-a reluat lucrul intr-un ritm mult mai alert acompaniat din cand in cand de bufniturile si bombanelile ei.
Leave a Reply