Probabil știi că nu-s mare iubitoare de avocatură “corporatizată”.
Nu-mi place programul lor, nu-mi plac secretarele de noapte, nu-mi place romgleza.
Nu-mi plac nici măcar colegii care se uită ciudat la tine dacă îndrăznești să pleci înainte să se termine orele ceasului.
Dacă aș ști că ei se uită la Seinfeld, aș încerca să-i împac spunându-le It’s not you, It’s me.
Mă gândesc însă că acest serial creează un soi de dependeță și e gata să-ți consume multe ore din viață. Nu știu ce-nseamnă pentru tine câteva ore, dar un avocat serios, de la o firmă mare, îți poate spune exact.
Depinde doar ce tarif orar au.
În plus, ei chiar n-au timp de prostii. Îți spun asta cu invidia celui care-și permite să aibă timp de prostii și nu-și permite să tarifeze cum o fac ei.
În fine, mă bazez pe faptul că nici ei nu mă plac pe mine și, în felul acesta, suntem cumva chit.
Deși, dacă stau să mă gândesc mai mult, unii dintre cei care mă citiți lucrați în firme mari, așa că e posibil să vă plac măcar un pic.
Iar dacă mă gândesc și mai bine, la rândul meu îi plac pe unii dintre voi.
Apropo, de plăcut și de avocați din firme mari, tare mari.
Mi-a plăcut lansarea cărții lui Florentin Țuca – Gâlceavă cu juristul din mine.
De ce mi-a plăcut lansarea cărții lui Florentin Țuca
Avocații nu sunt foarte tehnici.
Dacă lucrează la o firmă mare, plătesc altă firmă mare să se ocupe de chestiunile legate de identitate vizuală, prezență online, copywriting, SEO etc.
Dacă nu lucrează la o firmă mare… despre asta vom discuta altă dată.
În caz că vreunul dintre voi se-ntreabă de ce tot repet numele lui Florentin Țuca în titlul, subtitluri, text, atunci află că aceasta este o ingenuă tactică de SEO. O fac pentru a-i stârni lui Google genul de atenție pe care ar stârni-o o robă pătată de muștar Crenvurștilă unui judecător de la Înalta Curte.
Revenind, au fost câteva lucruri care mi-au plăcut la lansarea cărții lui Florentin Țuca.
De exemplu, e plăcut să-l asculți pe Andrei Pleșu vorbind despre orice. Inclusiv când mărturisește că a citit multe, a văzut multe și nu mai are capacitatea de-a se amuza prea ușor.
Cât egoism! A inhibat jumătate de sală cu această zicere.
Sau când privește cu dispreț una dintre sursele importante ale progresului uman – prostia.
Prostia chiar este piatră de temelie pentru progresul multora dintre noi.
Suntem întâi un pic proști sau chiar mai mult proști, abia apoi suntem deștepți sau măcar părem așa. Dacă nu reușim să fim deștepți sau puțin deștepți, măcar le oferim altora posibilitatea să profite de prostia noastră și contribuim astfel la creșterea lor.
Asta ți-o poate spune și-un avocat care merge pe cont propriu, și-un avocat dintr-o casă mare de avocatură.
Inclusiv domnul Țuca ți-o poate spune dacă face o analiză a propriului business și a întâmplărilor pe care le-a trăit afacera sa de-a lungul devenirii sale.
Pe scurt, chiar e plăcut să-l asculți pe domnul Pleșu.
Te face să te gândești complicat la lucruri pe care altfel le-ai privi cu o simplitate iubitoare de ignoranță. Nu te-aduce neapărat aproape de adevăr, doar ți-l face mai plăcut de acceptat. Mmmm… ce bun e!
Apoi, e plăcut să-l asculți pe Florentin Țuca. Aproape la fel de plăcut pe cât este să-i citești scrierile din Dilema.
Pentru cei care n-aveți treabă cu avocatura, lucrurile pot părea un pic ciudate.
“Ce-l laudă atât pe Țuca? Nu scrie mai bine decât alții de-acolo și nu e vreun Liiceanu când vine vorba de creativitatea discursului și-a ideilor”.
Sper că am cititori care gândesc așa. Dacă nu am, nu e nicio problemă. It’s not you, It’s me! 🙂
Ideea este că domnul Țuca are o scriitură excepțională pentru un avocat.
Uită-te un pic cum scriu avocații pe blogurile lor sau în revistele de specialitate sau în orice alt loc suficient de curajos încât să le găzduiască scriitura.
Rar vei găsi ceva digerabil sau ceva interesant. Poate doar dacă ai comis o nelegiuire și respectivul îți explică ce bucăți din lege te-ar ajuta să scapi ieftin. Genul acesta de motivație trebuie să fie în spatele dorinței de-a citi un text scris de-un avocat.
Altfel…
Bine, există o scuză pentru asta.
Ai văzut cum sunt scrise cărțile de drept? Mă refer la cele în care sunt comentate Codurile sau la cele în care sunt discutate “creativ” diverse probleme din zona aceasta. Uuu… Scary!
Cine ne citește are impresia că am fi cam cei mai nefericiți oameni care au viețuit pe fața pământului de la Adam și Eva încoace.
După anii de facultate și după anii de scăldat în literatura de specialitate, faptul că poți scrie ceea ce scrie Țuca în Dilema (și-n cartea sa) este o minune. Fără nicio ironie, Aleluia!
Apropo de chestiuni religioase…
Ce nu mi-a plăcut la lansarea cărții lui Florentin Țuca
Să ne înțelegem de la început.
Simplu fapt că nu-mi place un anumit comportament al unor oameni nu înseamnă automat că oamenii respectivi fac ceva greșit.
Remember, It’s not you, It’s me! 🙂
Prin urmare, nu-mi place la aceste lansări faptul că mulți dintre participanți vin acolo ca la biserică și se poartă ca la slujba de duminică.
Și nu ca la orice fel de biserică, și nu la orice fel de slujbă de duminică. Biserică ortodoxă, slujbă ortodoxă.
E atât de multă cucernicie în atitudinea lor, atâta dorință de-a preaslăvi onoratele fețe aflate la prezidiu, atât dorință timidă de-a se auzi și atâta dorință evidentă de-a fi în acord cu vorbitorii.
Problema cu atitudinile de genul ăsta este că inhibă gândirea, spiritul critic.
Nu poți înota pe culoarul indicat de vorbitor și bracona în același timp.
În fine, apropo de spusele lui Florentin Țuca…
Eu cred că păcatul nostru, al avocaților, nu este că avem reflexul profesiei în felul în care gândim, în atitudini, în fapte, în cuvinte.
Problema este că, de multe ori, avem impresia că meseria noastră este cea mai importantă. Și pentru că avem impresia aceasta, raportăm totul la drept și strâmb, la propriu sau metaforic.
Foarte des, acest lucru se vede în societatea noastră când ne raportăm la presă, la ideea de gazetărie.
Toți putem fi ziariști.
De la Andrei Pleșu la Florentin Țuca, de la scriitori la avocați, avem cu toții impresia nemărturisită clar că meseria aceea este onorată dacă ne găzduiește.
Mai mult, avem un pic de silă față de cei care-o practică fără să se ridice la standardele pe care noi le-am găsi fireși.
Din fericire, putem fi gazetari pentru tot ce înseamnă plăcut în această meserie, pentru acel plus de strălucire specific și să redevenim avocați sau ingineri sau preoți sau economiști când e vorba să asumăm din tarele profesiei de gazetar.
Impresia mea este că cei care sunt gazetari cu adevărat se scaldă în bazinul meseriei indiferent cum este apa de-acolo, fără a-și permite exerciții de ieșire la dușul altor domenii.
De ce spun asta?
Pentru că am fost la lansarea cărții lui Florentin Țuca și am fost destul atentă la nuanțele discursului vorbitorilor.
Leave a Reply