Faptul ca in avocatura programul nu tine pasul cu normalitatea nu este o noutate. Exista chiar unele firme unde esti privit ca un paria daca vrei sa pleci la ora la care ti se termina programul.
Nu vreau insa sa detaliez aceste aspecte aici, dar am citit zilele trecute un articol scris de Catalin Tolontan. Si, dupa ce m-am chinuit un pic sa gasesc o concluzie desteapta la ceea ce-a povestit acolo, am avut o semi-revelatie.
Adevarul este ca nu ai nevoie de un sef precum Colin Powell si nici sa-i vizitezi zilnic blogul lui Tolontan pentru a sti un lucru simplu: timpul tau este limitat, iar munca ar trebui sa-ti imbunatateasca viata, nu sa ti-o rupa-n bucati de cate 10-12-14-16-18 ore.
{ 4 comments… read them below or add one }
Anamaria, tu din care categorie faci parte? Din 10, 12, 14, 16 sau 18?
Multumindu-ti pentru vizita si comentariu, mi-as permite sa adaug urmatoarele:
- oficial, in Germania de pilda, se lucreaza 8 ore pe zi. Neoficial, cred ca se lucreaza cel putin 9, daca nu cumva 10 ore pe zi. Desigur, depinde de domeniul in care lucrezi, sunt firme cu reguli stricte, unde omul azvarle pixul din mana la ora 17 fix.
Am citit insa ceva interesant in Die Welt, acum un an cred, despre faptul ca, de vreo trei ani incaoace, au scazut simtitor concediile medicale. De teama sa nu fie dat afara, omul merge racit la serviciu.
Prin urmare, cred ca practicile din Romania nu sunt neaparat romanesti, ci aplicate romaneste…
Acum c-am rostit banalele-mi ganduri, m-apuc sa vad ce mai scrie pe aici, pe blogul tau…
Bine ai venit pe blogul meu, Kolonele!
Imi place sa cred ca totusi se poate gasi un echilibru intre latura profesioanala si cea personala. Pentru ca pana la urma suntem oameni si nu roboti programati.
Zicea un spot acum ceva vreme că “există viaţă după muncă”, şi până la urmă dacă munca în sine nu e plină de viaţă, n-am făcut nimic.