Intr-o zi mi-a cazut in mana cartea lui: “Nicolae Ceausescu a fost unchiul meu.”
Intr-o alta zi am dat peste el la o terasa in Scornicesti.
L-am intrebat de ce si-a intitulat cartea asa. A zambit si mi-a spus ca a vrut ca din titlul cartii sa reiasa ca personajul important este el si nu Nicolae Ceausescu. Altfel, ar fi facut o schimbare de topica si ar fi spus ca el a fost nepotul lui Nicolae Ceausescu. Am zambit si eu la randu-mi.
Nu-i place sa vorbeasca despre vremurile care au fost inainte de 1989. Cedeaza doar dupa mai multe discutii. Bine, asta in cazul in care nu esti prea pisalog. Sau prea bagacios. Si e bine sa nu-l intrerupi. Ii place sa vorbeasca incet. E o modalitate de a face liniste in jurul lui si de a-si tine audienta captivata.
Nu zambeste prea des. Privirea lui inspira autoritate. Si multa mandrie.
M-am amuzat sa-l regasesc intr-un interviu acordat Jurnalului National exact asa cum e el: fara clisee, fara bal mascat.
E fumator inrait. E punctual. E om de cuvant. E un bun povestitor. E orgolios. E incapatanat. E citit.
E Emil Barbulescu. Iar Nicolae Ceausescu a fost unchiul lui.
P.S: de cateva luni si-a deschis portile vizitatorilor. Se poate vizita casa in care s-a nascut si a crescut Nicolae Ceausescu.
