Acum, la ceas de despartire, vreau sa ii spun cateva lucruri proprietarei garsonierei in care stau de-un an.
O iert ca si-a aruncat ochii cotrobaitori prin toate colturile garsonierei. Asta aproape de fiecare data cand a venit sa-si ia chiria.
O iert ca a intrat incaltata pe mocheta din camera.
O iert ca a incercat de cateva ori sa intre in garsoniera fara sa bata la usa.
O iert ca a sunat intr-o sambata la 7 dimineata pentru a-si cere chiria cu o saptamana mai devreme.
Dar ce nu-i pot ierta este ca intr-un an de zile nu a invatat ca nu ma chema Adela, Adriana, Dana sau Oana.
Nici macar pentru o clipa nu a retinut ca ma cheama Ana.
Si asta in conditiile in care nu am baga-o in amanuntele numelui meu : Anamaria cu “maria” lipit de “Ana”. Cu “m” mic. Fara spatiu. Fara cratima 
{ 5 comments… read them below or add one }
slab domnisoara..slab…merita mult mai mult decat astea 5 randuri..nu ai invatat sa apreciezi ce a facut pentru tine:)))))
Pentru toate celelalte lucruri pe care nu i le-ai iertat, să mă chemi pe mine să-i dau ultima chirie. O să vin cu pumnul plin.
Nila, cum doar 5 randuri?! O apreciez asa tare incat are deja 2 posturi dedicate
Verbiaj, mersi de ajutor. Ai aceleasi ganduri ca si mine
zicea bine Don Corleone
Mare belea ai, daca esti chirias…