Drept cu accent moldovenesc

Am zambit. Din prima clipa de cand am pus piciorul pe peron am auzit accent moldovenesc. Mi-am amintit ca am sunat in urma cu ceva timp la Tribunalul din Iasi iar doamna de la Arhiva a vorbit atat de repede cu mine si atat de moldoveneste ca n-am inteles nimic. A trebuit sa mai sun o data.
Imi plac oamenii care vorbesc cu accent. Au ceva al lor.

N-am vrut sa iau taxiul de la gara pana la hotel. Piatra Neamt imi era un necunoscut si voiam sa-l cunosc la pas marunt. L-am cunoscut si mi-a placut. Am facut cunostinta la ceas de seara; ploua marunt si rar. Am intalnit oameni zambitori, masini putine, un singur claxon. Am trecut pe langa locul care ma astepta a doua zi dimineata: Tribunalul. Arhitectura interesanta a unei biserici si un turn cu un ceas mare mi-au atras atentia.

Spatiul e o problema prin Tribunale si Judecatorii: sali mici si fara aer. Doar ca aici parca nu sunt asa multi oameni in sala. Cel putin nu asa cum sunt prin Bucuresti. Au ramas chiar locuri libere pe banci.

Pentru a elimina orice urma de emotie mi-l imaginez pe judecator intr-un anume fel. Mai uman, sa zic asa. Zambesc si uit chiar si ca roba mi-e un pic mare. O las sa stea cum vrea ea.

Grefierele, doamnele de la Arhiva si de Registratura ma uimesc intr-un mod placut. Pana acum nu mi-a fost dat sa vad atata amabilitate. Sunt extraordinare. Nu tipa, nu te expediaza. Zambesc si isi fac treaba repede si bine.

Mi-am dat seama de un lucru insa: Bucurestiul mi-a lasat un viciu. Agresivitatea.