Sunt o persoana optimista. Peste doua decenii de viata m-au facut sa cred asta.
Totusi, acest lucru este pe cale sa se schimbe ca efect a ceea ce-am trait in ultimele cateva luni.
Mi-am legat mereu optimismul de situatiile pe care le-am trait, de lucrurile pe care le-am simtit, de reactiile pe care le-am avut.
Cateva refuzuri pentru mintea mea
Astazi insa trebuie sa refuz cateva lucruri pentru a nu-mi pierde firea.
Refuz sa cred ca cei mai buni sunt cei care au vocea cea mai penetranta.
Refuz sa cred ca oamenii valorosi sunt cei cu cele mai tari masini.
Refuz sa cred ca toti functionarii publici stiu sa isi faca treaba doar prin tipete.
Refuz sa cred ca trebuie sa treaca ani multi pana autostrazile sau pasajele pot fi finalizate.
Refuz sa cred ca un batran care a contribuit o viata la sistemul asigurarilor sociale trebuie sa dea bani din propriul buzunar pentru tratamente si medicamente care, teoretic, sunt gratuite.
Ghinioanele mele
Apoi, trebuie sa rezolv rapid senzatia ca eu si cei ca mine nu mai existam in Romania.
Nu m-am regasit in discursul de campanie al niciunuia dintre cei doi candidati intrati in finala pentru functia de presedinte al Romaniei.
Probabil ca am ghinionul fantastic de-a nu fi un tanar care traieste la tara, de-a nu fi bugetar, de-a nu fi pensionar, de-a nu ma interesa pomenile electorale, de-a nu inghiti promisiuni ipocrite.
Ca intr-un SF de mana a doua, par sa primesc vizite pe insula-exil doar atunci cand sistemul vrea niste bani de la mine.
Cand lamaia este inutila
“Vestea buna consta in faptul ca in 2010, 2011 si o parte din 2012 nu avem campanie electorala.”
Vestitorul acestei vesti este premierul Emil Boc si face referire la faptul ca romanii ar trebui sa se bucure ca in conditiile in care nu urmeaza niste ani electorali, nu ar trebui sa existe teama aparitiei clasicelor masuri populiste si dezastruoase in acelasi timp.
Triste sunt doua lucruri: ca declaratia a fost rostita in Parlament, locul de unde ar trebui sa vina solutii pentru vindecarea acestei crize, si ca, potrivit unei legi a firescului, optimismul dispare in prezenta nesimtirii.
{ 8 comments… read them below or add one }
Si cu toate acestea, asta e tara in care traim. Asta e tara in care ne-am nascut. Asta e tara in care, poate, majoritatea nu ne reprezinta. Dar asta e ea. Nu stiu daca se va schimba ceva in legatura cu drumurile, functionarii publici, politicienii, romanii in general. Nu stiu daca ne vom recapata prea curand optimismul. Ce stiu e ca nu trebuie sa ne pierdem pe noi insine. Din toate trebuie sa scapam cu viata. Si nu e vorba de orice viata. Ci de viata noastra. Una. Fruntea sus!
Da, ai dreptate, Adriana! Fruntea sus, zambet mult si voie buna
Si e musai sa avem grija sa nu ne pierdem pe noi insine. Tot “strig” asta de ceva vreme pentru ca am vazut oameni care s-au pierdut pe drum… 
Draga Anamaria, eu experimentez un fel de autism social si pana acum vad ca da roade: merg la servici si ma concentrez numai pe job (mai aud la colegi diverse comentarii din ce se intampla in oras sau tara dar raman absent, ca auzind o alta limba), in masina nu ascult decat muzica clasica sau jazz, ajung seara acasa iar timpul liber mi-l umplu cu vizite diverse, concerte, muzica, iesiri din Bucuresti, mai citesc cate ceva, ma intretin pe net cu prietenii imprastiati prin lume, iar ascult muzica…si tot asa.
Nu am cablu tv, nu citesc ziare.
Nu am mai fost la vot de nu mai stiu cand si chiar daca as fi fost in tara in ultimii ani tot nu m-as fi dus.
Am aflat ca presedinte tarii in care traiesc e tot fostul marinar Basescu. Mai multa politica nu stiu si nu ma (mai ) interesesza. Putin imi pasa ca neamul asta e in cadere libera, ca nu mai exista valori, ca elitele romanesti vor mai fi doar in istorie, atata timp cat copiii de azi sunt crescuti pe ritmuri de manele, in cultul lui Becali si a banului ca singurul lucru care conteaza in viata.
Am ajuns la concluzia ca tara asta nu este a mea si daca inainte ma ingrozeam la gandul asta si nu ma gandeam decat sa plec, acum m-am impacat. Nu mai iubesc neamul asta pentru ca s-a dus singur sa fie facut posta de cine i-a dat paine si circ.
Ce conteaza?…inca respir, sunt sanatos, mai vad cate un rasarit sau apus de soare in mare, ma bucur de un pahar de vin ascultand ceva bun, ma joc cu toate animalele pe care le vad, inca visez cand dorm…inca zambesc la oamenii necunoscuti.
Poate boala indiferentei este cheia, cel putin la mine…
Ani electorali = ani în care se mai face câte ceva.
@SingurEu – Imi mentin parerea ca anii electorali sunt anii in care sa iau decizii populiste a caror singur scop este mentinerea la putere a celor care administreaza tara. Pe termen lung, genul acesta de decizii sunt dezastruoase pentru tara.
@Dorin – In ultimul timp m-am tot gandit daca o solutie asemanatoare celei adoptate de catre tine este una buna sau nu. Nu am ajuns la nicio concluzie momentan
Ma bucur insa sa aud ca mai exista oameni care inca stiu sa zambeasca si care-si pot trai viata cu intensitate
Pentru delectare
http://octavianpaler.ro/